Iancu Guda, expert financiar, a dezvăluit la podcast „ALTCEVA” care sunt pașii de urmat ca să faci un milion de euro în 5 ani

Publicat: 14/04/2024, 18:40
Actualizat: 14/04/2024, 18:42

Cea mai recentă ediție a podcastului Altceva cu Adrian Artene s-a difuzat sâmbătă, 13 aprilie, pe canalul oficial de Youtube. Cei interesați au avut șansa să primească sfaturi de la un specialist, o adevărată lecție utilă despre educație financiară, bani și investiții.

Banii sunt întotdeauna un subiect delicat și extrem de important, astfel că oricând opinia unui expert financiar contează. Iancu Guda a dezvăluit care sunt pașii de urmat pentru a ajunge să ai un milion de euro în cont în doar cinci ani de zile.

De asemenea, cei interesați de acest aspect extrem de important au putut afla ce să facă pentru a câștiga mai bine, cum pot fi păstrați banii, dar și în ce să investească eficient.

„Ca în acel banc pe care ți l-am spus înainte – este foarte simplu  să faci 1.000.000 de euro în 5 ani”, a glumit Adrian Artene, gazda emisiunii. „ Cu o singură condiție. Trebuie să pui 16.707 7 euro de o parte din salariul pe care îl ai, în fiecare lună”, a adăugat el.

Iancu Guda a dezvăluit, la rândul său, că oamenii cred că acest obiectiv le aduce fericirea și, atunci când l-au atins, realizează că de fapt își doreau altceva.

„Știi diferența între ceea ce îți dorești și ceea ce ai și ce te face fericit. Adică când știi ce vrei de la viață și trăiește în armonie cu asta, ești fericit. Și e simplu. E greu să ajungi la simplitate, pentru că e foarte de greu să știi ce îți dorești de la viață. Și sunt cupluri care după 20 de ani își dau seama. Din păcate, unele ajung la despărțire, chiar mai devreme. De ce? Pentru că își dau seama – eu îmi doresc altceva și celălalt partener vrea altceva și atunci asta e”, explică expertul financiar.

Cum se descrie Iancu Guda?

„Misiunea mea este să ajut oamenii și antreprenorii să pună banii în mișcare cu inteligență, pentru investiții și alegeri financiare care fac bine pe termen lung. Modul cum producem banii, alegerile privind cheltuielile, dimensiunea și gestiunea economiilor care rezultă sunt decisive pentru prosperitatea afacerilor sau a gospodăriilor”, spune Iancu Guda.

Mai departe, el se descrie astfel:

„În decembrie 2005, exact când am împlinit vârsta de 20 ani, m-am alăturat echipei Coface România, una dintre cele mai importante companii la nivel global în managementul riscului de credit. Mi-am construit cariera profesională de jos, începând ca simplu ucenic (internship), și continuând cu foarte multe schimbări: ofițer de credit, analist financiar, manager dezvoltare produse, director informații de afaceri.

După 10 ani, începând cu 2015, am preluat responsabilitatea pentru dezvoltarea liniilor de servicii ca și Director General al Coface Credit Management Services.

Până în prezent, am acumulat o experiență de aproape 20 de ani privind managementul riscului de credit în cadrul corporațiilor private și multinaționale specializate în domeniul financiar.

Începând cu anul 2012, am fost lector asociat la IBR, unde am predate cursuri de analiză financiară avansată și finanțe corporative în cadrul programului CEFA. Activitatea de lector universitar este extinsă prin cursurile de risk management cu predare în limba engleză, pe care le-am susținut la IMBA din cadrul FABIZ, ASE.

Începând cu luna septembrie 2020, sunt producătorul și prezentatorul emisiunii de educație financiară (finanțe personale și ale afacerii) «Banii în mișcare», difuzat zilnic pe DIGI24, proiect care a devenit cel mai lung maraton de educație financiară din istoria televiziunii românești”.

Subiecte de actualitate, abordate profesionist la „Altceva cu Adrian Artene”

Înainte de PREMIERA acestei noi discuții care se anunță a fi cu adevărat interesantă, ai ocazia să urmărești pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” ediția precedent, intitulată sugestiv: PODCASTUL CARE TE VA ÎMBOGĂȚI. IANCU GUDA ne pune ”Banii în mișcare”: cum NE DUBLĂM BANII în 10 ani!

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!